Primaria Orasului Alesd prin Centrul de Turism Alesd, Biserica Ortodoxa Alesd 1 – ”Adormirea Maicii Domnului” impreuna cu Garnizoana Oradea, au organizat Duminica 15 Septembrie 2019, un eveniment la care a participat Preasfinția Sa Părintele Sofronie Episcopul Oradiei și Preasfinția Sa Părintele Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei. Cei doi ierarhi au târnosit Sfânta Masă din Sfântul Altar și au săvârșit Sfânta Liturghie.
Apoi în cadrul unui ceremonial religios – militar a fost sfințita o placă comemorativă , care a fost așezată pe Sfânta Biserică.

”Nu întâmplător, biserica a fost zidită pe pământul de sacrificiu a celor 30 de români ce s-au răsculat la Aleșd, astfel chiar dacă biserica s-a zidit în 1939, piatra de temelie, adică jertfa străbunilor, a fost pusă în 1904 prin martiriul eroilor noștri. Sângele lor a devenit sâmânța libertății din care a înflorit dragostea de neam și Dumnezeu.
Spre cinstea lor, soldații din Brigada 1 MIXTĂ DE MUNTE-SINAIA sub comanda Generalului Petre Bălănescu au ridicat, în doar 75 de zile, această bijuterie arhitecturală a orașului Aleșd și Ortodoxiei Bihorene spre pomenirea Eroilor Neamului Românesc , propășirea Poporului Român și Isbânda Armatei Sale.” – aminteste primarul Orasului Alesd- dl. Ioan Todoca

In incheiere , dorim sa le multumim tuturor celor care s-au implicat activ in buna organizare a acestui eveniment si/sau au participat la Sfanta Liturghie, la dezvelirea plachetei comemorative si la parada militara !

80 de ani de la punerea pietrei de temelie la Biserica Ortodoxa Alesd „Adormirea Maicii Domnului”

Lasă un răspuns

www.inforegio.ro
Translate »