Astăzi, 24 Iunie 2019 C.N.I.P.T Aleșd a participat, împreună cu personalul Bibliotecii Octavian Goga din Aleșd, începând cu ora 11:00, la evenimentul dedicat IEI Românești, care s-a desfășurat sub patronajul Bibliotecii Gheorghe Șincai din Municipiul Oradea. Au fost expuse ii și costume populare din Bihor (Oradea, Aleșd, Beiuș), Arad și chiar din zona Olteniei.
Ia este o bluză, componentă a costumului tradițional românesc, purtată în principal de femei, dar nu numai. Este confecționată din pânză albă de bumbac, in sau borangic. Este împodobită cu broderii în motive populare românești mai ales la mâneci, pe piept și la gât. Unele ii sunt împodobite și cu mărgele sau paiete.
Elementele de bază în compoziția iei sunt umărul (cusătura ce unește mâneca de părțile din față și spate ale iei), încrețul, altița (bandă lată, bogat decorată pe mânecă care este elementul definitoriu al modelului și care nu se repetă în nici o altă parte a iei), râurile (benzi drepte sau oblice pe piept și mâneci) și bibilurile sau cheițele (cusături de îmbinare a bucăților de material).
Modelele broderiilor și podoabelor diferă de la o zonă la alta de la Nistru până în zonele vestice ale arealului de răspândire a etniei românești. În Moldova s-au purtat în special râuri costișați / chezuri / piezuri – adică oblici. În sud, s-au purtat râuri în șiruri verticale; fie multe și fine, ca în Râmnic sau Ilfov, fie râuri copleșitori, compuși din motive mari și late, cu nume specifice, pentru Muscel „codri”, „șerpeasca”, etc. Pe ambele maluri ale Oltului și în Oltenia, s-au purtat mai mult râurii „înfurcați” ca niște ramuri (furci) care pleacă dintr-un ax de simetrie numit „cosoi”. In Gorj apare tipul de râuri numiți „săbiate”; cosoiul dispare și fostele ramuri sunt acum benzi evidente, care se întâlnesc pe centrul mânecii, în unghi.
După ce încrețul și-a pierdut rolul functional, a fost păstrat totuși ca bandă decoartivă, aproape nelipsit în compoziția mânecii. Sunt excepții iile mai noi din Muscel și Prahova, unde râurii pleacă direct din altiță, repetând aceleași modele. Altă excepție sunt iile mai noi (1900) de pe Valea Oltului, unde toată mâneca este acoperită de broderie fină, numita „tablă”. Tot atunci iile din sud s-au îmbogățit cu fluturi (paiete) și fir (metalic). În Bucovina s-au folosit mărgele – în special pentru a îmbogăți încrețul; dar apar și pe altițe câteodată.
În zona Ardealului specifice locului nu sunt iile ci chimeșile sau spăcelul (cum se numesc în zona Beiușului și în Arad). Cămășile sau chimeșile mai sunt specifice și în Dobrogea, Banat, Oaș, Maramureș, Transilvania: Hunedoara, Săliște, Apuseni, Bihor, Năsăud, Târnave, fiecare are o personalitate aparte deși unele sunt și ele compuse tot din 4 foi și încrețite la gât, au și elemente aparte în croială: ciupag, fodor, platcă. Ornamentele sunt specifice: în tablă, ciocănele, picături, umeraș, ‘peste cot’ etc.
