Condiţiile geografice favorabile şi resursele naturale ale solului şi subsolului zonei în care se află aşezat oraşul Aleşd , au favorizat apariţia timpurie în istorie a vieţii omeneşti pe aceste meleaguri.Stau mărturile în acest sens descoperirile de urme ale existenţei omuului încă din paleologic , apoi în neolitic , precum şi în epoca metalelor.Nu lipsesc nici descoperirile Dacice din epoca fierului.
Aleşdul este o aşezare întemeiată prin colonizare de către primii stăpâni ai cetăţii Piatra Şoimului. Este sigur că la început Aleşdul se afla pe malul Crişului, în lunca inundabilă a acestuia. În prima jumătate a sec. XVIII populaţia s-a mutat pe terasa de pe malul drept al Crişului, în locul pe care îl ocupă şi în prezent. Mutarea s-a facut pentru a scăpa de desele inundaţii.
De la început, Aleşdul a aparţinut de domeniul Cetăţii Piatra Şoimului. Prima atestare documentară datează din 1291, sub denumirea Elusd. În 1406 Aleşdul apare în documente sub denumirea de Willa Eleesd, în 1699 de Illesd şi în secolul următor sub denumirea de azi Elesd (în româneşte Aleşd), în toată această perioadă localitatea trecând prin proprietatea mai multor nobili. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în Aleşd se realizează importante venituri din comerţ, meşteşuguri, cârciumărit, morărit şi cazane de fiert ţuică.
Localitatea Pădurea Neagră este aşezată pe valea Bistrei, în Munţii Plopişului, la 20km de Aleşd. A luat fiinţă o dată cu construirea, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, a fabricii de sticlă.
Localitatea Tinăud este una dintre aşezările cu atestare documentară scrisă dintre cele mai vechi de pe Valea Crişului Repede-1214. Până în secolul al XVII-lea, Tinăudul este în proprietatea unor nobili, pentru ca, după cucerirea otomană, alături de Aleşd şi Peştiş, să intre în componenţa Sangeacului de Aleşd.
Aleşdul, şi o dată cu el toate localităţile din zonă, au ieşit de sub stăpânirea otomană în 1692, o dată cu înfrângerea turcilor şi desfiinţarea paşalâcului de la Oradea. Stăpânirea otomană a fost înlocuită cu cea habsburgică.
În secolul XVIII, principala ocupaţie a locuitorilor din Aleşd, Peştiş şi Tinăud este agricultura, adică cultivarea cerealelor, viticulture, pomicultura şi creşterea animalelor. Se realizează importante venituri din meşteşuguri, (dar şi din cazanele cu ţuică!) fiind vestiţi în împrejurimi blănarii, cojocarii, rotarii, fierarii.
În secolul XIX, s-au produs schimbări importante în structura populaţiei pe domenii de activitate. 55% din populaţie îşi câştiga existenţa din ramuri de activitate neagricole, iar 45% din agricultură. 24% trăia din activităţi industriale şi 15% din activităţi economice ale sectorului de exploatare şi prelucrare a lemnului. În Aleşd existau deja mulţi comercianţi şi mici meseriaşi (zidari, tâmplari, dulgheri, rotari, croitori, fierari, cismari), în Peştiş şi Tinăud oamenii trăiau din agricultură, iar cei din Pădurea Neagră trăiau din veniturile pe care le realizau la fabrica de sticlă din localitate.
Aleşdul a devenit oraş în 1968, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.1106 din 27 mai 1968. De la această dată până în 1988 oraşul Aleşd a avut în subordinea sa o comună, comuna Aştileu, iar astăzi în componenţa oraşului Aleşd intră patru aşezări: Aleşd, Peştiş, Tinăud şi Pădurea Neagră.
În trecutul său istoric, Aleşdul a fost reşedinţă de plasă, de sangeac, de cerc administrativ şi de raion. În conscrierea domeniului cameral Aleşd din 1779 se arată că Aleşdul a fost ridicat la rangul de târg încă din secolele anterioare.
