_DSC4565Este aşezată în zona montană a Munţilor Plopiş, la o altitudine  de  300 metri, pe Valea Bistrei. Colonizarea slovacilor în judeţul Bihor se pare că a avut loc în primele decenii ale secolului al XIX-lea. Cauzele acestor migraţii au fost diferite: necesitatea braţelor de muncă, lipsa de pământ, sporirea populaţiei, sărăcia, calamităţile naturale (Benedek, 1971, Sistemul fonetico-fonologic al gravurilor slovace din judeţul Bihor şi Salaj, lucrare de doctorat, pag. 9).
O parte dintre ei s-au aşezat pe teritoriul comunei Derna, în hotarul satului Sacalasău la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea; cei care s-au aşezat nici nu erau veniţi direct din Slovacia, ci au fost aduşi de la Huta Şinteu ş i Budoi ca şi tăietori de lemne pe moşia lui Bartoş Gabor care deţinea o mare suprafaţă de pădure. Veniţi ca muncitori sezonieri, ei au început să-şi construiască câte un adăpost din bârne şi pământ bătut care cu timpul au fost transformate în simple locuinţe, cumpărându-şi mai apoi şi câte o suprafaţă de pământ în apropiere. Casele au apărut izolat, pe măsură ce se defrişau pădurile, astfel că cei 25 de muncitori forestieri, în mod treptat îşi construiesc locuinţe, formându-se aici un cătun de case izolate care aparţineau de satul Sacalasău.

De activitatea acestor oameni harnici putem asocia şi numeroasele descoperiri arheologice care au adus la lumină acele minunate tezaure dacice, mărturie grăitoare a vieţii strămoşilor noştri pe aceste meleaguri.

Şinteu – prima atestare documentară: 1535_DSC4576

Localitate situată în partea de est a judeţului Bihor, pe culmea Muntelui Şes, la o altitudine medie de 750 m, de o parte şi alta a DN 1H care leagă oraşul Aleşd cu oraşul Şimleu Silvaniei, întinzându-se pe o suprafaţă de peste 40 km pătraţi.

Spre sfârşitul secolului XVIII, un număr însemnat de slovaci s-au stabilit în hotarul Peştişului, numit pe atunci şi Peştişul de Piatra Şoimului (Solyomköpestes), între culmile Munţilor Plopişului, punând astfel bazele cătunului Şinteu, care cu timpul va deveni aşezare şi apoi comună. Autorităţile timpului au ”botezat” impropriu locul unde s-au stabilit slovacii, în raza satului Peştişul de Piatra Şoimului cu numele de Piatra Şoimului (Solyomkö). Această denumire este considerată improprie deoarece nu are nimic în comun, cu fosta localitate Solumkew (Piatra Şoimului) şi nici cu cetatea Piatra Şoimului, faţă de care Şinteul se află la peste 20 km nord-est, între culmile Munţilor Plopişului.

Acestei localităţi (cătun), întemeiată de slovaci, localnicii şi populaţia românească i-au spus tot timpul Nova Huta (fabrica Nouă), dar şi Şinteu.
Slovacii colonizaţi aici au constituit forţa de muncă pentru defrişarea pădurilor. Lemnul, mai târziu, a fost folosit drept combustibil pentru prima manufactură de sticlărie înfiinţată în 1790, la Huta Voievozi (în limba slovacă Stra Huta).
Din anul 1841 au început să se producă articole de sticlărie şi în localitatea Pădurea Neagră.

Localitatea Peştiş a apărut pentru prima dată în documente în anul 1302 sub denumirea de Pestus, iar în 1406 aceasta a fost menţionată în documente precum Possesio Walachis Barathpestese şi Possesio Walakalis Kelemenkenezpestese, dar şi Alsopestes (Pestişul de Jos) şi Felsöpestes (Peştişul de Sus), de asemenea, tot în anul 1406 apare şi aşezarea Possesio Walachalis Solyomtew (Piatra Şoimului). În ceea ce priveşte aşezarea spaţială şi geografică a localităţilor se credea că Peştişul de Jos era amplasat pe Valea Morii, Peştişul de Sus pe Valea Peştişului (spre actualul Pestiş), iar Piatra Şoimului pe Valea Şoimului, în jurul şi în apropierea cetăţii cu acelaşi nume, spre sfârşitul secolului al XVII-lea aşezările rămase din fostul Pestus contopindu-se într-o singură aşezare, numită Pestişul de Piatra Şoimului (Solyomköpestes). Între 1660 şi 1692 aceată localitate făcea parte din Sângeacul de Aleşd, iar în 1713 aceasta aparţinea Fiscului Regal, cuprinzând 25 de familii de iobagi. De asemenea, pe raza acestei aşezări, în partea de vest, în munţii Plopişul, pe Valea Şoimului, aproape de hotarul cu Lugaşul de Sus, s-a construit, în a doua jumatate a secolului al XIII-lea, Cetatea Piatra Şoimului, numită impropriu de unii Cetatea Şinteu. Cetatea a fost construită în timpul regilor arpadieni, pe un pinten de calcar, care domina zona din jur şi care asigura condiţii bune de vizibilitate, spre vest până spre Brusturi şi Tileagd, spre est până spre Şuncuiuş şi Negreni, astfel, povârnişurile prăpăstioase ofereau condiţii favorabile apărătorilor.

 

Localitatea Pădurea Neagră este aşezată pe valea Bistrei, în Munţii Plopişului, la o distanţă de 20 kilometri de Aleşd. Aceasta a apărut o dată cu construirea fabricii de sticlă, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, iar în a doua jumătate a secolului fabrica se afla în proprietatea băncii de credit „Magyar Föld” din Budapesta.

Concurenţa care o va face noua fabrică de la Pădurea Neagră fabricii de la Huta Voievozi, la care s-a adăugat şi epuizarea resurselor naturale din împrejurimi, mai ales de cuarţ şi combustibil pentru topirea masei de sticlă, vor duce la încetarea activităţii acesteia, spre sfârşitul secolului XIX.

Manifestări folclorice tradiţionale: bâlciul slovacilor de la Hută (august), înălţarea semnului de mai, balul cartofului (octombrie).

 

Zona Pestis – Padurea Neagra

Leave a Reply

www.inforegio.ro
Translate »