A căzut cortina pestea cea de-a XIX-a ediție a Zilelor orașului Aleșd. Mulți aleșdeni au ales alternativa de a participa la sărbătoarea care s-a întins pe parcursul a două zile.
Consiliul Local şi Primăria Orașului Aleșd au organizat în perioada 31 august – 01 septembrie 2019, la Arena Sportivă Aleșd, un veritabil spectacol artistic, dedicat celei de-a XIX-a ediții a „Zilelor Orașului Aleșd”.
Sărbătoarea a debutat sâbătă, începând cu ora 12:00, atunci când a avut loc deschiderea evenimentului ”Festivalul granțielor deschise” din cadrul proiectului ROHU 198. Acțiunea s-a desfășurat în sala de protocol a Complexului hotelier Olimp Tom din orașul Aleșd, în prezența reprezentanților celor doi parteneri în proiect, orașul Aleșd și autoguvernarea locală a orașului Kaba din Ungaria.
Prin intermediul proiectului cei doi parteneri urmăresc promovarea tradițiilor, obiceiurilor și culturii comunităților din zona de frontieră. Obiectivul principal al proiectului este consolidarea legăturilor dintre cele două orașe în scopul viitoarelor cooperări transfrontaliere. Acțiunile proiectului se vor concretiza în inițiative și evenimente care promovează și mențin diversitatea culturală și tradițiile comune implicând societatea civilă locală (în cultură, sport, tineret agrement).
În cadrul acestui proiect au avut loc manifestări sportive pe durata a două zile la diferite discipline sportive, antrenând toate categoriile sociale, de la tineri la adulți, fete și băieți, după cum urmează: ciclism, tenis cu piciorul, șah, tenis de masă, fotbal, handbal și tir cu arcul. Precizăm că în cadrul programului artistic prezentat în cele două zile pe scena amenajată pe stadionul orașului, au evoluat atât formații artistice locale cât și formații reprezentative din orașul Kaba și formații ale slovacilor din Aleșd.
Astfel, sâmbătă, 31 august 2019, manifestările a început la ora 17:00 și au evoluat pe scenă: Ansamblul Palisada, Formația instrumentală „Prefix,” Ansamblul slovac ”Poleanka”, trupa „Friends”, Party Band, Formația de dansuri din Kaba – Ungaria, Jessie, Mario Fresh, Ioana Ignat, DJ. Jonnessey și Aner, iar duminică, 01 septembrie 2019, începând tot cu ora 17:00, ne-am întâlnit cu: Ansamblul „Cetatea Șoimilor”, Ansamblul Crișana, Ansamblul „Datina” din Aleșd, Trupa de dans modern „Metaphoric, Larisa Oneț, Simona Brișcan, Cheers Darlin’, Sorina Ceugea și Elena Gheorghe.
Ne-au ajutat la organizarea acestui eveniment următorii sponsori: Holcim SA România (sponsor oficial al evenimentului), Crisis Construct, Salubri SA, Plastex Prod, Banca Transilvania, Darer PresCom, Casebito SRL, Rebadi Cons, Capitalist, Blue Container, A.B.C Car, Metalurgica Industrial, Ana Carina ProdCom, Fildenis, Cretania, Trans Aleșd, Birou Individual Notarial Miclea Sergiu Tiberiu, Klasic Poker, ProCasa Impex Edil, Întreprindere Individuală Pop Dumitru Sebastian, Boha Com SRL, Dan Traian, Supermarket Profi, Ciocu Mic, Proxima, Tuduc Impex, Avram Motors, MPS Logistic, Piese Biciclete, Godman echipamente de protecție, EDAP Advertising, B.C.R.