Pentru al IV-lea an consecutiv, Asociaţia Pescarilor Sportivi Aqua Crisius a organizat Ziua Liliacului Carpatin, o sărbătoare a ariei protejate de pe Valea Iadului. Această ediție a fost organizată în cadrul proiectului ”Arii protejate pentru viitor” finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Agenția de Management al Destinației Bihor.
Liliacul Carpatin este o specie relictă, ocrotită de lege, endemică pe Valea Iadului. Arbuștii cu frumoasele lor flori mov cresc spontan în această vale care a devenit o arie protejată de interes național, mai precis o rezervație naturală cu suprafața de aproape două hectare, situată în comunele vecine Bulz și Curățele.
Evenimentul a avut lo sâmbătă, 3 iunie 2017, de la ora 10, la Coada Lacului, pe platoul de vis-a-vis de Vila Sanda (la intersecția cu drumul către Meziad).

Premiile oferite câștigătorilor celor două concursuri au fost oferite de pensiunile din zonă, de operatorii economici și de către partenerii din proiect. Acestea constau în cazare și masă, plus acces în zonele de agrement de la pensiunile din zonă, dulciuri, vouchere, produse tradiționale și tricouri personalizate.
Pe parcursul zilei au avut loc mai multe evenimente dedicate copiilor și familiilor. Nu sunt uitați nici iubitorii de mâncăruri tradiționale pentru care au fost amenajate standuri cu bucate și preparate locale, specifice județului Bihor. Unul dintre cele mai importante momente din cadrul evenimentului a fost concursul de gătit la ceaun.
De asemenea în interiorul zonei de organizare a existat un stand cu materiale informative și de promovare turistică din Bihor organizat de Centrul de Informare și Promovare Turistică din Aleșd precum și o scenă pe care sunt invitați să urce tinerii în vârstă de până la 16 ani.
Partenerii acestui eveniment sunt Agenția de Management al Destinației Bihor, Consiliul Județean Bihor, Primăria comunei Bulz și Primăria Comunei Curățele.

Ziua Liliacului Carpatin – Coada Lacului

Lasă un răspuns

www.inforegio.ro
Translate »